ea și umbra ei.

mergând, plutea aiurea
pe când cărămizile din drum se aliniau ca la hipodrom.
și fără vreun simptom
știa că-i va dispărea disperarea.

mii de fețe i se arătau
dar niciuna nu mai spunea acum povești.
doar un violonist bătrân ce mai lovea în corzi
îi picta secundar un tablou de circ.

și cobora încet pe asfalt
iar cuiele din tocuri îi intrau în tălpi
răstignind-o repetitiv
cu fiecare pas.

umbra i se lipea de clădiri
și se dezintegra în intuneric.
rămasă singură, tăcerea începea să-i inunde urechile
din interior.

oftatul îi răsună cu putere
ca șuieratul unui tren noaptea.
iar ea începea acum totul, în mijlocul nimicului,
acolo unde
timpul te mănâncă de viu.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s