Ochi umezi.

O poveste de cartier. Ce fel suna asta in zilele noastre? Nu mai e iubirea aceea intre ea, femeie puerila si el, golanul din zona rau famata a capitalei, ce-si face veacul prin spatele blocurilor gri. Defapt, in ziua de astazi nu mai exista categoria „golani”. Acum sunt drogatii, traficantii, emoistii, minimalistii si cocalarii. Ea, prin simpla chemare catre femeiesc, dispune de un yoni ce se va pata cu rusinea aclamatoare a anilor demult trecuti.

Se spala, tremura. Atinge cu degetele ude cearcanele ce se reflecta in oglinda din fata cazii, incercand din rasputeri sa le stearga. Dar isi da seama ca atingand aburul oglinzii nu face decat sa le accentueze mai tare. Se uita cu o anumita contemplare la corpul ei alb si slab dar totul se intuneca intro secunda si isi pune furtunul dusului in jurul gatului sa vada o priveliste mai mortuara decat viata care ii iesea prin pori. Imaginea unui corp vanat lesinat in cada ii dau primele lacrimi.  Plange ca un copil ce vrea sa isi scurga pe obraji rautatea ce-l prinde de picioare in fiecare zi si il trage intro lume noua numita societate. Unde sunt sperantele, bomboanele si … fericirea? Da drumul repede la apa sa spele orice astfel de gand, ca o maicuta ce isi impleticeste degetele intro matanie cand necuratul ii trece prin cap.

E intr-un autobuz. Va ajunge mai devreme pentru a-i face o surpriza. Privind pe geam orasul inzapezit si mirosul unui boschetar o face sa uite statia unde trebuia sa coboare. Se trezeste buimaca aruncata in zapada pe strazi, o incalzeste doar gandul unei seringi pline.

A ajuns. El nu e. Face bani prin oras poate. Trafic, fete, organe, copii, ce-i pasa ei. Doar ei nu i-ar face rau niciodata, pentru ea o face defapt. Pentru lumea aceea prea luminata in care picioarele iti intra in pamantul prea moale. Da, lumea aceea pe care o viseaza amandoi cand isi impreuneaza mainile intepate.

Ii face ceva de mancare. Se foieste prin garsoniera ingramadita cu mobila veche. Tine in mana o farfurioara de cafea. Ii se pare atat de frumoasa, singurul lucru autentic si atat de fragil in bratele timpului.

Aude voci in fata blocului. Felinarul inmoaie privelistea unor stafii ce rad isteric, facand schimburi importante in miez de noapte. Sta si ii priveste de sus, incercand sa ii identifice. Il vede, e acolo. Isi da seama ca nu mai are putere in vene sa mai traiasca viata asta, asa ca isi incalta repede papucii si coboara tipand.

Ajunge in fata lui. Stie ca nu trebuie sa ridice tonul dar mai stie si ca are dreptate iar in ochii ei se dau prea multe lupte.

„-E a ta ma gagica asta revoltata?”

„-Da, taci! Imi e greata cand te aud”

„-Nu o postim si noi ma?”

Dupa cateva ore o cara sus. O tine de incheieturile mainilor care par a se desprinde la fiecare treapta. Nu stie daca mai respira, dar are ochii intre deschisi. Si intre pleoape … o lacrima. O aseaza pe pat grijuliu si o pupa pe frunte.

„-Dormi iubita mea. Maine o luam de la capat.”

Asta e noua poveste de cartier.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s